"Nu spera şi nu ai teamă/ Ce e val, ca valul trece"

Am prea mult timp de gândire, aşa că revin aici, într-un loc care mă aşteaptă oricând am ceva de spus. Sigur, mereu am câte ceva de spus, doar că uneori e prea greu. Acum fac eforturi să spun cât mai multe, fără a spune ceva.
E o perioadă dificilă, când mă întreb (pentru a câta oară?) care e rostul vieţii. Nu înţeleg suferinţa şi nu o pot accepta cu uşurinţă. Oare este o doză de suferinţă pe care trebuie să o primim şi abia apoi să avem dreptul a fi fericiţi? Poate că nu, dar privirile închise în timp, cu greu se pot ridica să admire ceea ce e dincolo de prezentul ce doare. Citeam zilele trecute o întrebare care acum îmi e de folos: Va mai conta asta peste cinci ani? E adevărat, experienţa prin care trec mi-a schimbat viaţa într-un fel neaşteptat, dar cum voi vedea aceste lucruri peste cinci ani? Unde voi fi, cum voi fi atunci? Voi privi cu drag această experienţă, aşa cum am făcut şi cu altele poate la fel de dure?
Nu ştiu unde voi fi, nu ştiu cum voi fi, dar ceea ce ştiu e că eu nu îi pot schimba pe ceilalţi, ci numai pe mine. Trebuie să muncesc mult ca să trec cu bine peste acest nou obstacol, dar cred că nu prea am de ales... :)

Proiecte abandonate şi reluate

Proiectele sunt ceva util. Cu ajutorul lor dăm formă viitorului, îl modelăm în funcţie de dorinţele noastre. Proiectele care se încheie aşa cum le-am imaginat ne fac mai încrezători, mai siguri de ceea ce suntem. Modelăm, dar suntem şi modelaţi de acţiunile noastre.
În vara lui 2009 (ce departe pare!) m-am hotărât să alerg în fiecare seară. Am făcut asta timp de aproape două săptămâni, dar am abandonat, deoarece era ceva ce nu mă simţeam în stare să fac singură.
Am început din nou să alerg, dar acum mi-am găsit încă o persoană cu care să fac asta. După prima seară, nu mă pot plânge. Am doar o formă uşoară de febră musculară, în schimb sunt plină de energie şi am mai ieşit un pic din lâncezeala care mă cuprinsese în ultima perioadă.

A mai trecut un an...

A mai trecut un an şi anul care a trecut îl voi considera important. Da, a fost un an greu, a fost un an în care am căzut şi m-am ridicat de multe ori. Am trecut peste cele mai multe cu ajutorul prietenilor mei şi a unui psiholog minunat. Cele care au rămas... am două variante: depresie sau curajul de a le înfrunta şi depăşi... Iar prima nu poate fi o variantă pentru mine.
Am învăţat în anul ce-a trecut să am mai multă încredere în mine; am învăţat să sper şi să fiu sinceră. Da, a fost un an greu, dar şi un an minunat!

An nou...decizii noi

Mi-a spus cineva că am abandonat blogul. Aşa că am luat prima decizie pe anul acesta:
1. voi scrie aici lucrurile care mi se par importante pentru mine (mai rămâne să găsesc un criteriu după care să măsor îndeplinirea obiectivului), cel puţin o postare în fiecare săptămână.
2. voi face în fiecare zi ceva frumos :)

Şi cum, după opinia celor neavizaţi, fiecare lucru bine făcut începe cu o pauză bine-meritată, voi începe şi eu la fel (adică ... pauza)