Încerc să înţeleg care e motivul pentru care mă exprim atât de greu, pentru care mă împărtăşesc altora atât de greu. Poate e teama de a nu fi respinsă de ceilalţi atunci când văd cum sunt eu dincolo de aparenţe. Nu am o părere prea bună despre mine, aşa că îmi imaginez că nici din afară nu se vede mai frumos. Cu cât sunt mai invizibilă, cu atât voi fi mai greu de rănit.
E posibil să fie şi un complex de inferioritate... E nevoie de multă maturitate ca să pot rămâne mereu pe calea de mijloc, să păstrez un echilibru corect între cerinţele societăţii şi cele ale religiei. Dar, oare, cere religia mai mult decât ar fi cazul? Cred că e o problemă de interpretare corectă, evitarea fanatismului dar şi a lenei.

