Mi-e greu să mă exprim

Încerc să înţeleg care e motivul pentru care mă exprim atât de greu, pentru care mă împărtăşesc altora atât de greu. Poate e teama de a nu fi respinsă de ceilalţi atunci când văd cum sunt eu dincolo de aparenţe. Nu am o părere prea bună despre mine, aşa că îmi imaginez că nici din afară nu se vede mai frumos. Cu cât sunt mai invizibilă, cu atât voi fi mai greu de rănit.

E posibil să fie şi un complex de inferioritate... E nevoie de multă maturitate ca să pot rămâne mereu pe calea de mijloc, să păstrez un echilibru corect între cerinţele societăţii şi cele ale religiei. Dar, oare, cere religia mai mult decât ar fi cazul? Cred că e o problemă de interpretare corectă, evitarea fanatismului dar şi a lenei.

Luptele mele cele de fiecare zi...

Am observat astăzi ceva la mine: nu pot să trec peste tăcerea celorlalţi fără să socotesc că am greşit şi i-am făcut să se supere pe mine. Mă gândeam că lipsa dorinţei lor de a comunica se referă neapărat la mine, la acţiunile mele, la felul meu de a fi. Nu m-am gândit nici o clipă serios la faptul că ar putea fi ocupaţi cu altceva...

Da, plec de la premisa că oamenii nu vor să aibă de-a face cu mine. Cred că r fi cazul să învăţ a accepta şi alte premise; e timpul să am mai multă încredere în ceilalţi, e timpul să învăţ a aceepta că pot fi ei înşişi, altfel decât îmi imaginez eu.

Îmi imaginez că a scrie aici e un mod bun de autosugestionare, e un mod potrivit de a arăta ce simt, ca să pot schimba ceva...

...

Sunt tare deprimată. Îmi imaginez că nimănui nu-i pasă de mine şi din nou mă gândeam că mi-ar plăcea să am curajul să mă sinucid. Nu ştiu încă ce a contribuit la depresia mea de azi...că doar ziua a început destul de bine.

O nouă zi

E marţi, a doua zi din ultima săptămână de vacanţă. E un alt prilej de analiză, dar îl întâmpin cu tristeţe. Nu am făcut ceea ce îmi doream, nu am făcut nici ceea ce mi se părea necesar. E încă una din zilele pierdute, zile care nu se vor mai întoarce vreodată.

Am trecut totuşi printr-o experienţă interesantă. Am fost jignită, dar nu m-a atins. Mă întreb dacă am învăţat să privesc lucrurile cu mai multă detaşare sau e doar faptul că acea persoană nu însemna nimic pentru mine. Dacă aşa e, înseamnă că sunt departe de ascultarea empatică pe care voiam să o dobândesc.

Apa

Se spune că sunt patru elemente din care este făcută lumea: apă, aer, pământ, foc. Dintre acestea patru cel mai mult iubesc apa.

Se spune despre apă că e primul element, cel care a stat la baza creaţiei.

Satele şi oraşele au fost întotdeauna ridicate de-a lungul apei, pentru că ea dă viaţă şi purifică; trecerea ei ne bucură sau ne înspăimântă, dar e greu să ne imaginăm o lume fără apă.

Ce străluceşte asemeni unei picături de rouă? Ce e mai frumos decât un fulg de zăpadă? putem noi crea ceva atât de fragil, dar în acelaşi timp atât de minunat?

Despre dor

Mă întrebam de curând care e motivul pentru care ne e dor de o persoană. E oare distanţa sau timpul care ne desparte, este nevoia de a ne împărtăşi trăirile şi experienţele cu cineva drag?

Cred că fiecare persoană e diferită, fiecare are motive proprii şi fiecare trăieşte diferit acest sentiment.

Dor...o fi el oare un cuvânt întâlnit numai la români, unul care nu se poate traduce într-o altă limbă? Pentru mine e un sentiment rar şi de aceea preţios. Puţine persoane mi-au trezit această emoţie, poate şi pentru că nu au fost mulţi cei ce au ajuns până lângă sufletul meu. Dar nimeni, odată ajuns, nu a mai pierdut acel loc.

La început...

Astăzi îmi încep călătoria în lumea blogului. Şi pentru că orice călătorie are un scop, încep prin a-l mărturisi pe al meu: să mă cunosc mai bine, să fiu mai curajosă, să accept ideea că "ceilalţi" îmi sunt prieteni.