Am observat astăzi ceva la mine: nu pot să trec peste tăcerea celorlalţi fără să socotesc că am greşit şi i-am făcut să se supere pe mine. Mă gândeam că lipsa dorinţei lor de a comunica se referă neapărat la mine, la acţiunile mele, la felul meu de a fi. Nu m-am gândit nici o clipă serios la faptul că ar putea fi ocupaţi cu altceva...
Da, plec de la premisa că oamenii nu vor să aibă de-a face cu mine. Cred că r fi cazul să învăţ a accepta şi alte premise; e timpul să am mai multă încredere în ceilalţi, e timpul să învăţ a aceepta că pot fi ei înşişi, altfel decât îmi imaginez eu.
Îmi imaginez că a scrie aici e un mod bun de autosugestionare, e un mod potrivit de a arăta ce simt, ca să pot schimba ceva...
Felicitari, Adina, foarte bune gindurile. :)
RăspundețiȘtergereP.S. tocmai te-am descoperit in blog-o-sfera asta maaare si am trecut sa te salut. Love&Peace, Emm. :)
ma bucur ca si tu esti cu *verdele :)
RăspundețiȘtergerefaptul ca ti-am vazut blogul m-a convins intr-un fel sa-mi fac si eu (vroiam de mult dar asteptam un pretext ;p)
sussces in luptele cu tine insati :) poate ar fi mai usor daca o faci ca o colaborare si nu competitie :P