Astăzi am făcut o descoperire interesantă - interesantă mai ales pentru mine. Într-o discuţie cu cineva am auzit ceva spus în glumă: "poftiţi...în ordinea înmormântării". Am refuzat să fiu prima şi am mers în urma tuturor, dorind să demonstrez că nu voi muri prea curând. Totuşi, stând şi analizând, mi-am dat seama că făceam asta pentru ca ceilalţi să nu înţeleagă că, de fapt, îmi doream să mor cât mai curând...prima. Eram tristă şi nu doream să ştie nimeni asta; voiam să par puternică, încrezătoare.
Dar nu ştiam asta atunci când am făcut-o, acţionam pur şi simplu din instinct, arătând celorlalţi tocmai opusul a ceea ce îmi doream să se întâmple. Îmi negam propriile sentimente şi o făceam atât de bine, încât nici eu nu realizam ce se întâmplă. Ştiam doar că nu mă simt deloc ok, mă simţeam ca un clown care trebuie să râdă deşi, în inima lui simte nevoia să plângă.
Dar nu ştiam asta atunci când am făcut-o, acţionam pur şi simplu din instinct, arătând celorlalţi tocmai opusul a ceea ce îmi doream să se întâmple. Îmi negam propriile sentimente şi o făceam atât de bine, încât nici eu nu realizam ce se întâmplă. Ştiam doar că nu mă simt deloc ok, mă simţeam ca un clown care trebuie să râdă deşi, în inima lui simte nevoia să plângă.
Adina cred ca de cele mai multe ori frica de a muri este o forma deghizata a fricii de a trai. Like it or not :)
RăspundețiȘtergerePoate ca ar merita sa te intrebi la un moment dat de ce anume ti-e frica sa traiesti. Iar teama de moarte poti sa o lasi si pe mai tarziu, te asteapta acolo, nu ti-o ia nimeni :)
Poate îmi e doar teamă de singurătate, de tristeţea de a nu simţi alături pe cei ce mi-i doresc prieteni; teamă că fiecare suferinţă va trebui să o înfrunt singură...
RăspundețiȘtergere