Să cred că-n lumină, durerea te-nalţă?
Să cred în speranţa adusă de viaţă?
Întreb înserarea şi cerul albastru
Dar piere cărarea când gerul e aspru
Zadarnic răspunsul spre mine se-ndreaptă
Că nu-i cunosc graiul, iar inima-i moartă
Un înger păşeşte pe vechea cărare
Şi mintea se-opreşte, privind cu mirare:
În ochii-i scânteie o rază cerească
Şi gândul mi-l ştie şi teama firească
În el e lumină! Şi gândul se-nalţă
Cuprins de speranţa ce-aduce viaţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu